Lasă un comentariu

PE AFARA-I „VOPSIT” GARDUL…

Trec aproape zilnic prin Parcul Cismigiu  ,  sau pe langa gardul acestuia…citindu-i „anotimpurile”…
Daca pana acuma gardul metalic era sprijinit pe o inaltare din caramita si tencuiala , avand mai multe locuri cu „tencuiala cazuta” , de cateva saptamani gardul este acoperit de braduti decorativi , care nu mai lasa sa se vada ce era inainte…si ramas nereparat.

DSC09996 (2)

Noroc ca am fotografiat si chiar sesizat la primarie , deteriorarea gardului , ajungand util pentru „parcarea de biciclete”…

Imi este greu sa inteleg acest „gard viu” , atata vreme cat Parcul Cismigiu din centrul Bucurestiului este cautat pentru racoare si umbra , sau pentru plimbarile cu barca pe lac…facand mai suportabile zilele de canicula.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Deci in locul reparatiei zidariei gardului , Primaria a ales „ascunderea ” cu un „gard viu” …., „metoda” pe care o credeam  terminata , din momentul alegerilor locale din 2016  cu aceste obiceiuri , macar in zonele centrale ale Bucurestiului.

FOTO: Alexandru Bodea

Anunțuri
Lasă un comentariu

Pe strada Batiste descoperind Bucurestiul…

Putini sunt bucurestenii ,  care sa nu fi trecut macar odata pe vechea strada Batiste.
Ar fi si greu . Se afla chiar in „buricul targului” in spatele impozantului hotel „Intercontinental”.
Majoritatea trecatorilor habar nu au insa de unde vine aceasta denumire , ba mai mult , in timp , denumirea ei a ajuns sa fie stalcita… Astfel am auzit vorbindu-se despre strada Batistei , ca si cum batistea ar fi substantiv comun ori nume cu rezonanta feminina.

Batistea este o forma derivata din regionalismul bateliste.
Batelistea era un loc batatorit de vite ori de animalele salbatice , dar la fel de bine putea fi si un loc de intalnire , de adunare pentru o comunitate , un soi de targ sau piata.
Daca acceptam aceasta explicatie , atunci cu siguranta , in Bucurestiul medieval acolo se tineau poate targuri de vite.
O alta explicatie pentru denumirea strazii ar fi ca numele strazii provine de la un personaj venit – Baptista Velleli – de pe meleaguri si care ar fi slujit la curtea voievozilor munteni.
Acesta a reusit sa castige increderea domnitorului Radu Mihnea ( 1601-1602 ; 1611-1616 ; 1620-1623) si a marii boerimi pentru ca , dupa cate se pare , i se incredinteaza dregatorii si pamanturi de pe urma carora beneficia de venituri indestulatoare.

Cronicarul Miron Costin ne relateaza despre prezenta sa in tabara polona ca trimis special al domnitorului cu misiunea de a media o pace cu turcii : ” A treia dzi a lui sepevrie au venit in tabara lesasca de la Radu-voda , domnul muntenescu , Batiste Veveli , om de neamul sau criteanu , dzicu sa hie fostu cu stirea viziriului , indemanindu pre lesi sa trimita sol de pace la turci”.
Baptista Velleli si-a construit o superba resedinta inconjurata de gradini chiar in zona unde este astazi strada care-i poarta numele.
Vremea rece si ploiasa nu m-a oprit sa fac ceva drum sa mai vad orasul…
Ajungand pe strada Batiste am descoperit ca si pe acolo exista cladiri de pe care „cade tencuiala” , iar singura masura luata a fost montarea unei panglici de plastic , astfel trecatorii fiind obligati sa ocoleasca …
Mi-a atras atentia o intrare pe care era lipit un afis ” Nu mai impingeti in usa ! Fiolositi cheia !” .
Peste drum o „farmacie” situata la parterul unei cladiri cu bulina , cu foarte multa tencuiala deja cazuta , facand dovada indiferentei …
Si este pacat , deoarece dupa cate se mai vede , elementele decorative erau de mare valoare artistica.
La intersectia Strazii Batiste cu strada Tudor Arghezi , am vazut ceea ce a mai ramas din vechea gradina cinema aflata intr-o paragina crunta , pe care o frecventam in copilarie…
De fapt Bucurestiul nu prea mai are gradini cinema , cu toate ca lumea cred ca este doritoare de asa ceva , adus ca arhitectura si tehnica la zilele de astazi.
Sa mai aduc aminte de gradina „BOEMA” , unde se puteau urmari spectacole de revista ale Teatrului ” ConstantinTanase ” , in apropierea restaurantului „CINA” … ambele sunt in parajina , iar gradina BOEMA a disparut fiind construita „o plomba”….

Asa cum „au avut grije” de fostul sediu ARLUS ( Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociație al cărei scop declarat era cunoașterea reciprocă și promovarea legăturilor de prietenie dintre România și URSS) a fost renovata , a fost desființată în 1964.
Pana acum catva ani aici functiona ArCuB , pe Strada Batiște, la numărul 14 bis , renovată și adusă în pas cu cerințele culturale ale secolului XXI, cladirea reprezintă o carte de vizită a instituției care o patronează cu mândrie de două decenii. Noua inscripție Art Deco de pe frontispiciu anunță clar noua destinație a edificiului: „Arta și cultura Bucureștiului”.

Pe strada Batiște, la numărul 14, se găsesc în prezent două săli ce pot fi închiriate pentru diferite evenimente culturale sau conferințe.
Dupa renovarea Hanului Gabroveni , ArCub isi are sediul central pe Str. Lipscani nr. 84 – 90 cu corespondenta în strada Gabroveni nr. 50-53, Bucureşti.
Strada Batiste asteapta sa fie „vazuta” de catre edilii Bucurestiului si inclusa cat mai rapid , in lista de cladiri istorice , care necesita reabilitare urgenta.

FOTO: ALEXANDRU BODEA

Lasă un comentariu

Fotografierea Fulgerelor

Pentru ca sunt un fotograf pasionat , nu ocolesc fotografierea fulgerelor , apeland la experienta si tehnca.
Cele mai bune conditii pentru fotografierea fulgerelor sunt intrunite noaptea , sau cand cerul este cat mai intunecat , binenteles tinand seama de conditiile meteo, dand astfel posibilitatea obtinerii efectului dorit.
In acest caz fulgerele sunt mai vizibile, daca lumina scazuta ne permite sa setam un timp de expunere cat mai mare , de unde si efectul….

Vine ploaia , „anuntata” de fulgere si tunete , care poate fi chiar o furtuna…de primavara sau de toamna .
In zare se arata fulgerele , din ce in ce mai apropiate , ceea ce ne arata noua fotografilor , ca trebuie sa ne pregatim sa fotografiem cat mai curand aceste momente.
Deoarece nu se poate locatia unde anume pe cer vor aparea fulgerele, este ideala folosirea unei distante focale care sa iti permita un cadru cat mai larg.

Fotografierea fulgerelor presupune setarea focalizarii pe modul manual, la infinit – aceasta este alegerea corecta intrucat vom fotografia la distante mari, iar subiectul nostru – fulgerele – se afla sus de tot in atmosfera.
Expunerea mai mare presupune desigur folosirea unui trepied ca element de stabilizare , pe care fixam aparatul fotografic .

Setarea valorii diafragmei trebuie sa fie cat mai mica , dat fiind ca timpul de expunere este mare , conform fotografierii unui asemenea eveniment.
Setarea unei valori ISO cat mai mica diminuand sansele unei imagini granulate.
Seteaza expunerea oriunde de la cateva secunde la cateva minute. Expunerea corecta depinde de tipul de fulger – unele fulgere pot dura o fractiune de secunda, pe cand altele pot dura cateva secunde bune. In mod obisnuit, ar trebui sa ghicim care este expunerea corecta dupa prima fotografie cu un fulger, pentru a evalua si a va da seama care este expunerea necesara.

Trebuie tinut seama ca poate trece ceva timp pana sa reuiti a surprinde o fotografie destul de buna. Intrucat nu este niciun semnal inainte de a aparea un fulger pe cer, va trebui sa fotografiati continuu cat timp furtuna este activa. Puteti activa aceasta optiune, setand o distanta de cateva secunde intre cadrele multiple.
Fotografilor dornici sa surprinde fulgere le trebuie multa rabdare si fotografierea multipla de mai multe ori , astfel reusint sa surprinde fulgere diverse…
O astfel de fotografiere poate dura de la cateva minute la cateva ore , binenteles avand „alaturi” multa rabdare …singurul lucru ce trebuie facut este sa asteptati.
Spre a face mai interesante fotografiile cu fulgere, trebuie sa gasim contrastul contrastul, introducand in cadru obiectele care ies in evidenta cand sunt luminate sau strafulgerate.

Dupa prima fotografie cu un fulger, ar trebui sa va evaluati rezultatele si sa vedeti unde trebuie facute corectii in fotografie. Daca fotografiati pe timp de noapte inafara orasului, acest lucru este extrem de dificil, si va fi nevoie de multe incercari pana cand veti „nimeri” pe intuneric compozitia potrivita.
Pana la urma si fotografiatul fulgerelor , are farmecul sau….” rabdarea ” fiind rasplatita.
FOTO: ALEXANDRU BODEA

Lasă un comentariu

MERISORUL SALBATIC

In România special pentru a vizita locurile din Munţii Carpaţi unde afinele şi merişoarele cresc sălbatic, într-o regiune certificată ecologic.
Merisorul este un arbore cu proprietati terapeutice extraordinare, dar in acelasi timp o planta decorativa minunata. Pe langa frunzele dese si de dimensiuni mici, merisorul dezvolta flori albe sau roz si fructe mici, rosii , lucitoare, sferice si carnoase. In mod natural, merisorul se dezvolta in zonele alpine, insa cu putina grija acesta poate creste si intr-un apartament sau o gradina.

Merisorul are nevoie de multa lumina, dar nu neaparat de razele directe ale soarelui, mai ales vara, cand temperaturile sunt sufocante. De asemenea, pentru ca in mod natural acesta creste in zonele montane, unde temperaturile sunt usor mai scazute decat in restul tarii, ar fi bine sa il feresti pe acesta de temperaturile din zilele caniculare si sa il pozitionezi intr-o camera mai racoroasa.
De asemenea, daca vrei sa tii merisorul in gradina, ar fi bine sa il asezi la umbra unui copac mai mare si sa faci in asa fel incat soarele sa il atinga extrem de putin pe parcursul zilei. Inainte de a planta copacelul, analizeaza actiunea soarelui asupra unor puncte diferite din gradina ta. Alege zona cea mai ferita de soarele direct.
Fructele merisorului de culeg in perioada septembrie – octombrie, dupa care se se aseaza pe o coala mare de hartie si se tin intr-o incapere racoroasa si aerisita.

Cu ajutorul fructelor se pot realiza siropuri, tincturi sau chiar ceaiuri. De asemenea, frunzele merisorului pot fi si ele utilizate pentru prepararea ceaiului. Acesta se foloseste pentru tratarea unor afectiuni cum ar fi infectii renale, cistite, reumatism sau guta.

FOTO :ALEXANDRU BODEA

Lasă un comentariu

Magnolia roz (Magnolia loebneri ‘Leonard Messel’)

Magnolia (Magnolia L.) este un gen de plante care aparține familiei Magnoliaceae. Genul Magnolia este originar din Asia, America de Nord și America Centrală și cuprinde circa 77 de specii de arbori sau arbuști.
Este o specie viguroasa de marime medie, frunzele sunt inguste, verzi iar florile sunt roz-lila, in forma de stea, frumos mirositoare si infloresc abundent inainte de infrunzire.
Frunzele sunt simple cu marginea întreagă sau rar-lobată, acute, scurt-pețiolate, alterne, caduce sau persistente si ovale.
Florile sunt mari, solitare, hermafrodite (cca 12 foliole, număr mare de stamine și stile), de culoare roz, alb, purpur, albastru sau verzi-gălbui.
Fructul este compus , în formă de con.

Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri și grădini (ca exemplare izolate sau grupate, pe alei).
Ramurile unor specii se pot folosi și în aranjamente florale.
Frumusetea adevarata a unei gradini superbe trebuie sa incante privirile dar si simtul orcarei persoane care se plimba sau admira frumusetea acelei gradini. Culorile si mirosul placut al florilor din gradina, zumzetul albinelor care zboara din floare in floare si fluturii jucausi din gradina te vor umple de energie pozitiva.
Numele acestei plante provine de la botanistul francez Pierre Magnol.
Magnolia este cultivata in Asia, America si in China unde a fost folosita ca si o planta vindecatoare de boli.
In Romania este adusa doar pe la sfarsitul anilor 1800.
Inaltimea acestor specii de arbori este cuprinsa intre 3 metri Magnolia Liliflora iar Magnolia grandiflora si acuminata intre 28-30 metri.

Florile de magnolii sunt mari, solitare si regulate iar culorile difera in functie de specie.
Exista magnolii cu flori albe, roz, mov, verzui-galbui, albastrui sau purpurii.

ACUM MAGNOLIA ROZ ESTE INFLORITA , ASA CA BUCURATI-VA SI FOTOGRAFIATI  SPRE A SE BUCURA SI CEILALTI PRIETENI DE LANGA TINE …!!
FOTO: ALEXANDRU BODEA

Lasă un comentariu

Ciresul japonez ( Prunus serrulata ) sau SAKURA in limba japoneza

Supranumit „copacul fericirii”, se prezintă deosebit de frumos în timpul înfloririi, umplând, parcă, de bucurie, grădinile noastre; flori roz, superbe.
Este un arbore decorativ pentru parcuri si gradini ,eu descoperindu-l in Parcul Cismigiu .

Ciresul japonez este o specie cu rezistenta moderata la ger si seceta.
Plantele afectate de ger nu vor inflorii abundent , fapt pentru care se recomanda plantarea in lcuri adapostite.

Ciresul japonez este o planta care prefera locurile insorite (temperament de lumina) .
Florile de cires sunt cele mai indragite in Japonia (sakura), ele reprezinta simbolul primaverii, al frumusetii si puritatii.

Momentul infloririi ciresilor, un spectacol unic al naturii in nuante stralucitoare de roz si alb-roz, este sarbatorit in Tara Soarelui Rasare prin Festivalul Florii de Cires, denumit Hanami (privitul florilor).
Debutul acestei sarbatori se anunta cu cateva zile inainte, de agentiile de meteorologie, in toate regiunile tarii.
Traditia este veche de peste sapte secole si isi are originea intr-o sarbatoare a curtii imperiale, raspandita apoi printre samuari , iar mai tarziu in randul intregii populatii din Japonia.
Samuraiul traieste la intensitate maxima toate zilele sale, cu onoarea si respectul pentru cei pe care maine s-ar putea sa nu-i mai vada, dorindu-si sa moara in plina glorie, stralucind.
Sakura a fost foarte important pentru Japonia în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Piloții japonezi își pictau pe avioane crenguțe de cireș japonez sau luau cu ei o crenguță pentru a se proteja de dușmani în timp ce se luptau. Acum Japonia este recunoscută pentru acești pomi deosebiți. Pe moneda de o sută de ,,Yen”, moneda națională a Japoniei, se află un desen cu un buchet din flori de Sakura.

Pe covorul de flori scuturate nimeni nu calca, un simbol sacru ce reprezinta sufletele samurailor care au jurat onoare vesnica.
De aceasta frumusete efemera, care dureaza aproximativ o saptamana, japonezii se bucura din plin, floarea de cires efemera si fragila, in curand luata de vant, este comparata cu viata omului scurta si trecatoare.
Ciresul japonez (prunus serrulata) face parte din familia rosaceae, provine din Japonia, China si Coreea, unde creste spontan, fiind plantat in gradini si parcuri ca arbore decorativ solitar sau impreuna cu flori si arbusti.
Florile duble, de culoare alb sau alb-roz, atrag albinele si se deschid in perioada aprilie-mai. Frunzele apar deodata cu florile sau dupa inflorire, iar in toamna reprezinta un punct de atractie in gradina prin nuantele de galben, orange, aramiu, rosu.
Exista mai multe varietati de cires japonez:
Prunus serrulata Amanogawa,premiat de Royal Horticultural Society ,are flori semi-duble de culoare alb-roz pal la inceput,apoi se transforma in roz,crestere columnara cu inaltime de 5-8 m si diametru coroana 2,5-4 m;
Prunus serrulata Kwanzan –flori duble roz intens, inaltime 8-12 m,diametru coroana 8 m;
Prunus serrulata Shirofugen – flori duble alb-roz, inaltime maxima 8 m, durata de viata pana la 150 ani, frunzele devin galben-aurii in toamna, creste 0,5 m pe sezon;
Prunus serrulata Kiku-shidare-zakura – arbore de talie mica, foarte decorativ datorita florilor duble de culoare roz intens , cu inflorire bogata, ce apar in luna mai. Este potrivit pentru gradinile mici, atinge maxim 4-5 m si are o crestere lenta. Rezistenta buna la temperaturi scazute de pana la -20 grade Celsius, dar este sensibil la ingheturile tarzii.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Dupa cum se poate vedea , exista un obicei romanesc , ca la momentului  sarbatoririi „martisorului – 1 martie „ sa fie agatate martisoare cu snururi albe si rosii , simbolizand de milenii obiceiul primirii primaverii…

Asa ca invit pe toti aceia care iubesc natura , sa viziteze Parcul Cismigiu spre a vedea Ciresul  japonez  acum inflorit , bucurandu-va de venirea  primaverii .

Foto: ALEXANDRU BODEA

Lasă un comentariu

Stadionul Republicii (numit și Stadionul ONEF sau Stadionul ANEF) – stadionul îngropat

Amplasat în fostul cartier Uranus , Stadionul a fost inaugurat la 9 mai 1926, cu ocazia meciului de rugby dintre echipa României și cea a armatei franceze, încheiat cu victoria oaspeților cu scorul de 35-3. Stadionul ONEF (Oficiul Național de Educație Fizică, mai târziu ANEF – Academia Națională de Educație Fizică) a fost proiectat de Horia Creangă și Marcel Iancu, doi dintre cei mai vestiți arhitecți ai vremii, și a fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj.

Inaugurarea stadionului, cu regele Ferdinand şi alţi membri ai Casei Regale în tribună, a avut loc într-un moment în care România sărbătoarea 49 de ani de la proclamarea independenţei.
În perioada interbelică România intrase într-un proces de modernizare, Casa Regală şi guvernanţii de la Bucureşti nutrind ambiţia de a ridica ţara la nivelul Occidentului. Acest proces a vizat şi mişcarea sportivă.
Nu întâmplător, în 1923 Regele Ferdinand a dat o lege prin care Oficiul Naţional de Educaţie Fizică a primit din partea Ministerului de Război un teren în zona Uranus, iar în trei ani aici s-a ridicat stadionul care avea să poarte numele de Stadionul ONEF.
Sportul ales pentru inaugurare nu a fost întâmplător, cu doi ani înainte echipa naţională de rugby cucerind la Paris prima medalie (bronz) din istoria participărilor la Jocurile Olimpice.
Două zile mai târziu, pe aceeaşi arenă a avut loc tot un meci de rugby, Selecţionata Armatei Franceze întrecând cu 42-6 Selecţionata Armatei Române.

Fapt mai rar întâlnit în acele timpuri, Comisiunea de Rugby – Football (numele sub care funcţiona atunci Federaţia Română de Rugby) a înregistrat un beneficiu de 200.000 de lei din vânzarea biletelor la cele două partide (în total încasându-se aproximativ 700.000 de lei, suma foarte mare pentru acea vreme) din care: rezervate – 200 lei (pentru ofiţeri – 60 de lei), tribună – 100 de lei, populare (peluză sau in picioare) – 40 lei, soldaţi şi elevi „in uniformă” – 20 de lei. Invitaţii au fost distribuite catre oficialităţi iar ziariştii puteau intra pe baza legitimaţiilor.    Proiectat de arhitectul Horia Creangă (nepot celebrului povestitor Ion Creangă), împreună cu alt arhitect celebru al perioadei interbelice, Marcel Iancu, stadionul, în prima lui formă, nu a costat foarte mult pentru că la amenajare au lucrat soldaţi, iar tribunele initiale au fost din lemn.
A fost considerat primul stadion modern din România, fiind primul dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj, gazonul fiind aşezat pe mai multe straturi de pietriş, nisip şi zgură, existând şi un sistem de canale care colectau apa.
În timpul războiului, a fost mistuit de flăcările unui incendiu si distrus în urma bombardamentelor aliaţilor asupra Capitalei, însă a fost reconstruit și redat sportului, sub numele Stadionul Republicii, la 3 septembrie 1948, cu ocazia primei ediții a Campionatelor Internaționale de Atletism ale Republicii Populare Române. Inițial, stadionul avea aproximativ 20.000 de locuri, dar după reconstruire a fost îmbunătățit de mai multe ori, ajungând la o capacitate de peste 40.000 de locuri. Stadionul Republicii a fost al doilea stadion din România care era dotat cu o instalație de nocturnă, după Stadionul Romcomit din București (disparut si el in timpul comunistilor).
Stadionul Romcomit a fost un stadion de fotbal situat în București, în zona în care se află acum Opera Română și Facultatea de Drept.
Stadionul făcea parte dintr-un complex sportiv aparținând Băncii Comerciale Româno-Italiene, complex care mai conținea și un bazin de înot, terenuri de tenis, sală de box și de scrimă.
Construcția a început în 1922, iar stadionul a fost inaugurat în anul 1923. Pe acest stadion și-a desfășurat activitatea echipa Romcomit având ca președinte și fondator pe Ettore Brunelli, iar începând din 1924 echipa Juventus București, care a rezultat prin fuziunea Romcomit cu Triumf.
Pe stadionul Romcomit s-au desfășurat primele meciuri în nocturnă din România, la 13 și 14 septembrie 1933.
Conform descrierii lui Ioan Chirilă din cartea „Glasul roților de tren”, la unele degajări mai înalte, mingea se pierdea în întuneric sau lovea din întâmplare unul dintre becuri.
Atunci când se întâmpla asta, becurile erau înlocuite la pauză de un angajat al stadionului, folosind o scară de zugrav.
Stadionul a fost demolat la începutul anului 1934 din dispoziția regelui Carol al II-lea, chiar în sezonul în care Juventus promovase în „A”, pentru a construi în acest loc “Cetatea Universitară”, complexul studențesc de astăzi, situat lângă Facultatea de Drept.
A ramas insa stadionul „REPUBLICII” care a găzduit 42 de meciuri internaţionale ale echipei naționale de fotbal a României, unul al echipei olimpice, 15 jocuri din cupele europene, 22 de finale ale Cupei României și multe alte meciuri de campionat, cupă, etc. În aceeași arenă s-au desfășurat nenumărate competiții atletice, printre care mai multe ediții ale Campionatelor Internaționale de Atletism ale României. Tot aici au fost doborâte mai multe recorduri mondiale sau europene: Bob Gutowski în 1957 (record mondial la săritura cu prăjina); Iolanda Balaș la săritura în înălțime (9 din cele 14 recorduri mondiale obținute între anii 1956 și 1961); Henk Visser în 1956 (record european la săritura în lungime). În anii 1960, pe acest stadion au evoluat prima dată în România baschetbaliștii americani de la celebra echipă de baschet demonstrativ Harlem Globetrotters. Tot pe stadionul „Republicii”s-a desfăşurat şi Campionatul Mondial de handbal în 7 rezervat echipelor feminine. Pe 15 iulie 1962, circa 15.000 de oameni au aplaudat victoria (8-5) României în finala cu Danemarca. Era al treilea titlu mondial al elevelor lui Constantin Popescu şi Nicolae Nedef după cele două obţinute la handbal în 11.
La începutul anilor ’80 continuă demolarea multor clădiri , din zona Uranus , care au adus Bucureştiului renumele de “Micul Paris” (demolare inceputa in anii `30 de Carol al 2-lea) si totodată începe realizarea unui proiect faraonic cunoscut sub numele de Casa Poporului.
santier-casa-poporului3
In urma proiectului de “sistematizare” au disparut aproape în totalitate cartierele Uranus si Izvor, iar în toamna anului 1984 începe demolarea arenei-monument chiar daca in planurile initiale stadionul nu era inclus în planul de demolare. Unul din motivele invocate ar fi fost faptul că adunarea mulţimilor la meciurile de fotbal, implicit zgomotul produs de suporteri, l-ar fi deranjat pe Ceauşescu, lucru neadevărat pentru că uriaşa clădire în care se află acum Palatul Parlamentului este izolată fonic.
Un alt motiv ar fi că dictatorul ar fi dorit un heliodrom pe amplasamentul respectiv.
Nici această variantă nu a fost plauzibilă, în scopul aterizării şi decolării elicopterelor fiind modificat acoperişul Casei Poporului (iniţial acesta nu a fost plat, ci a avut o formă clasică).
Cea mai bună explicaţie pentru distrugerea acestui stadion, şi implicit transformarea lui în parcare pentru Palatul Parlamentului, este indiferenţa cu care acest monument istoric, ca de altfel şi multe altele, a fost privit de comunistii care doreau ştergerea cât mai multor urme ale regalității din România.

Mai mult chiar, declinul arenei „Republicii” a apărut după construirea de catre comunişti a fostului stadion „23 August” cu o capacitate mult mai mare şi unde se desfăşurau celebrele spectacole omagiale, Cântarea României sau Daciada, la care Ceauşescu şi invitații lui erau prezenți aproape mereu. Astăzi în spatele Palatului Parlamentului, de pe strada Izvor, se mai poate observa o porțiune din vechiul stadion aflat îngropat sub straturi de pământ şi de istorie comunistă.

Sursa comentariului  partial: https://ro.wikipedia.org/wiki/Stadionul_Republicii
FOTO: ALEXANDRU BODEA