Lasă un comentariu

LA PAS PE CALEA VICTORIEI_2

Continui astazi povestile scrise sau inca  nestiute  ale cladirilor aflate pe Calea Victoriei… Traversand actuala strada „General Gheorghe Manu” – in perioada comunistă, i s-a atribuit numele unui „Locotenent Dumitru Lemnea” , pe partea dreapta a sensului de mers se afla :

Academia Română – Calea Victoriei 125

Înfiinţarea supremei instituţii de cultură şi de ştiinţă a României in 1844 , a fost precedată de constante şi susţinute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Ţării Româneşti şi Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenţionat să creeze „academii” în cele două capitale – la Târgovişte şi, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat şi în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domneşti de la Bucureşti (1688) şi Iaşi (1707), în care s-au format viitoarele elite creştine din întreg Sud-Estul european şi din Orientul Apropiat şi care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universităţi din România. Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităţilor eminente ale vieţii intelectuale, un grup de reflecţie şi acţiune, care să contribuie la progresul general al societăţii prin ştiinţă şi cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învăţaţi au fost societăţile cu scopuri în general literare şi culturale, apărute mai întâi din iniţiative locale la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1861), Cernăuţi (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcţia creării unei instituţii centrale pentru promovarea creaţiei literare şi ştiinţifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicţionar şi unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituţia înfiinţată la 1/13 aprilie 1866 – Societatea Literară Română -care şi-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română. Noua instituţie a fost de la începuturile ei naţională, enciclopedică şi activă. A fost naţională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spaţiul românesc. Conform decretului de înfiinţare, cei 21 de membri fondatori erau personalităţi marcante atât din Moldova şi Ţara Românească, dar şi din teritoriile româneşti aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina), ţarist (Basarabia) şi otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică). În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut naţional, sub numele de Academia Română – „persoană morală şi independentă în toate lucrările, de orice natură” -, denumire ce s-a menţinut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de „Academie” şi numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) şi Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradiţională, de Academia Română.

Statuia zeiţei Minerva – simbol al Academiei Române de 172 de ani, a fost dezvelită, pe 13 noiembrie 2011 , în curtea prestigiosului for de ştiinţă şi cultură. Statuia a fost realizată de sculptorul Mihail Ecobici, cel care a făurit alte lucrări monumentale, printre care statuile domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Mitropoliei şi de la Slatina, ca şi cea a istoricului Nicolae Iorga, ridicată pe Aleea Clasicilor de la Chişinău. In prezent este in constructie clădirea nouă a Casei Academiei, situată lângă Palatul Parlamentului .

Casa Cesianu –

La 20 februarie 1880 Germania recunoaște independența României și deschide la 1 martie 1880 Legația Germană de la București, contele von Wesdehlen fiind numit primul ambasador al Germaniei în România.

La 25 august 1944, după capitularea nemților, Legația Germană a fost înconjurată de un pluton de infanterie și de două tunuri antitanc, somându-i pe cei din interior să se predea. Ambasadorul Manfred von Killinger a împușcat-o mai întâi pe secretara sa, cu care se presupune că ar fi avut o relație, iar apoi s-a sinucis. Casa Cesianu este un monument istoric situat pe Calea Victoriei, fiind un exemplar de casă boierească de la începutul secolului al XIX-lea, singurul care şi-a păstrat toate elementele în varianta originală. Clădirea găzduieşte provizoriu zece dintre colecţiile aflate în patrimoniul Capitalei, care includ artă plastică şi decorativă. După restaurare, Casa Cesianu va putea fi vizitată de bucureşteni, iar unul dintre obiectivele propuse constă în atragerea unui număr de aproximativ de 4.000 de vizitatori în primul de la deschiderea oficială a monumentului istoric.
Fosta Legație germană, cunoscută și sub numele de Casino Victoria sau Teatrul de Revistă Constantin Tănase este o clădire aflată pe Calea Victoriei nr. 174, sector 1, la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Dacia, vis-a-vis de hotelul Golden Tulip în București care este abandonată momentan.

Casa Vernescu –

Un loc cu totul deosebit – fiind una dintre minunatele surprize, un loc unde trecutul si prezentul se intalnesc intr-un destin de exceptie. Casa Vernescu, un imobil situat in Calea Victoriei, numarul 133, din Bucuresti, se afla in proprietatea publica a statului, in administrarea Ministerului Culturii si, in anul 2000, a fost dat in folosinta gratuita a Uniunii Scriitorilor din Romania, pentru o perioada de 49 de ani, printr-o alta Hotarare a Executivului. Pe partea stanga a Caii Victoriei, de la intersectia strazii Mihai Moxa pana la cea cu strada Ghe. Manu mai este doar un edificiu important: Casa Vernescu, mereu aflata dupa 1990 in dispute imobiliare si urbanistice. Urbanistice pentru ca acest edificiu, asezat nu cu intrarea la strada ci perpendicular pe ea, a fost ridicat la limita stazii, astfel incat trotuarul de la Calea Victoriei aproape ca nu exista. Construita cam pe la 1820 tot an stilul eclectic frantuzesc, Casa Vernescu a aprtinut logofatului Filip Lens. Dupa moartea lui Lens, casa este cumparata de Ministerul de Razboi. In 1886 insa, prin nu se stie ce tranzactie cu statul casa devine proprietatea politicianului liberal-moderat Gheorghe Vernescu, senator, deputat si ministru de interne. Vernescu ii solicita arhitectului Ion Mincu sa restaureze cladirea, operatiune efectuata intre 1887-1889. Dupa terminarea lucrarilor, casa a capatat o alta infasisare, mai somptuasa. Dupa moartea lui Vernescu, casa a reintrat in circuitul protocolului de stat, fiind sediu al Ministerului Industriei si Comertului, apoi al Ministerului Economiei Nationale si sediu al Uniunii Scriitorilor. Actualmente gazduieste un cazinou, dupa o renovare sumara realizata in 1994. In timpul celei de-a doua domnii in Tara Romaneasca a lui Constantin Racovita, in 1763, Jean-Baptiste Linche, nobil francez din Marsilia, devine secretarul de limba franceza al domnitorului. Contele Jean-Baptiste Linche se casatoreste cu o romanca si are un fiu, Filip Lens, devenit mai tarziu boier valah, care construieste casa in 1821. Filip Lens se casatoreste cu Lisaveta Balotescu-Carpinisanu si ii ofera acest palat ca dar de nunta. Tot el reface cladirea, dupa incendiul din 1822, transformand-o in cea mai frumoasa casa bucuresteana a vremii. Cladirea ia din nou foc in 1882, iar in 1886 mostenitorii lui Filip Lens o vand lui Guta Vernescu, avocat si politician, fondator al Partidului Liberal. Intre 1887 si 1889, Guta Vernescu il angajeaza pe marele arhitect Ion Mincu sa refaca vila, aceasta devenind cea mai frumoasa casa de pe Calea Victoriei, loc al vestitelor baluri si serate mondene. Armonia marmurei cu decoratii aurite, care inzestreaza mai cu seama tavanele si peretii, vitraliile si oglinzile masive i-au dat casei un fast impresionant. Stilul eclectic, cu mare grija pentru amanunt, al acelor vremuri este completat in 1890 cu pictpicturile lui G.D. Mirea. El a creat aici o lume a visului, cu nori amorasi, pictati luminos, intr-un albastru translucid. Stapanul casei, fin erudit, a rezervat, cum s-a obisnuit in epoca, spatiul de sus, aproape de tavan, pentru a inscrie numele unor carturari celebri precum Seneca, Pascal, Shakespeare… Trasuri elegante, rochii de bal, jobene, bijuterii, conversatii de salon – intreaga protipendada a Bucurestiului a dat stralucire acestui loc. La sfarsitul vietii, Guta Vernescu saraceste si casa este cumparata de stat. Pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, aici au fost Ministerul Economiei Nationale, Ministerul Industriei si Comertului si chiar Guvernul Romaniei. In 1944 Casa Lens-Vernescu a fost rechizitionata de Armata Rosie, care distruge mare parte din picturile murale. Imediat dupa 1945, casa este preluata de Guvernul Groza. Pana in 1990, aici a fost casa de protocol a unor ministere, iar in 1990 devine sediul Uniunii Scriitorilor din Romania. Dupa 1993, printr-un remarcabil efort uman si material, Casa Vernescu este refacuta si modernizata, devenind sediul unui restaurant de cinci stele. Trasurile de altadata au fost inlocuite cu limuzine luxoase, oameni din lumea intreaga vin sa deguste vestitele delicatese si licori oferite aici. Demna si plina de mister, Casa Vernescu a rezistat incercarilor vremii, ramanand pe Podul Mogosoaiei, Calea Victoriei de astazi, un reper al vietii Bucurestiului de-acum si de-atunci. Casa Vernescu, loc plin de istorie, prestigiu si noblete, una din capodoperele arhitecturii romanesti, va este prezentata intr-un nou concept: Restaurante, Lounge&Club Pentru fiecare din dorintele tale de a petrece o seara speciala, exista o solutie eleganta si rafinata. Preparate culinare deosebite, realizate de Executive Chef Nico Lontras si Head Chef Razvan Alexandru, impreuna cu echipa lor, atmosfera speciala, musica live, petrecerile in miez de noapte la lounge& club, imbinarea intre trecut si prezent, te vor face sa ai parte de seri cu adevarat memorabile – toate in centrul Bucurestiului, intr-o cladire care te impresioneaza inca de la prima vedere. Casa Lenş-Vernescu din Bucureşti, de pe Calea Victoriei, este o clădire realizată în stil eclectic, caracteristic anului 1821, când a fost construită, şi a fost oferită ca dar de nuntă de către boierul valah Filip Lenş, soţiei sale. Deşi a fost distrusă în urma unui incendiu în anul 1822, Lenş reface imobilul, devenind cel mai frumos palat din Bucureşti din vremea aceea. După moartea boierului, în timpul războiului Crimeii în 1853, Casa Lenş găzduieşte Colegiul Militar, Ministerul de Răzbel, Statul Major al Armatei Ruseşti şi chiar pe marele scriitor rus Lev Tolstoi. În 1886 moştenitorii lui Lenş vând casa avocatului Gheorghe „Gună” Dimitrie Vernescu, unul din fondatorii Partidului Liberal, iubitor de artă şi frumos. Acesta apelează la arhitectul Ion Mincu pentru a reda strălucire şi eleganţă edificiului, astfel clădirea este restaurată cu mare grijă până la ultimul detaliu, în stilul specific epocii, iar Vernescu ornează interiorul cu oglinzi masive şi decoraţiuni aurite. Astefel impunătorul edificiu a fost cunoscut în epocă drept Casa Vernescu. Din păcate Vernescu este nevoit să vândă casa din motive financiare. Secolul XX aduce rechizitionarea Casei Lenş-Vernescu din Bucureşti de către armata sovietică, până sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când a fost imediat preluată de către Guvernul Groza (în 1945). A fost folosită drept casă de protocol pentru unele ministere până în 1990, după care devine sediul Uniunii Scriitorilor din România. Reper al vieţii Bucureştiului de atunci şi de acum, găzduind renumitul Casino Palace Bucharest şi restaurantul Casa Vernescu, acest minunat edificiu este cunoscut sub numele de Casa Lenş-Vernescu din Bucureşti. Interiorul restaurantului nu este o surpriza, dar te copleseste pur si simplu. Ai impresia ca esti intr-un palat, unde luxul si frumusetea sunt la tot pasul. Cladirea, construita in secolul 1, pastreaza aspectul nobil si broderiile arhitectonice ale vremurilor respective, iar instalatiile moderne si dotarile suplimentare (aer conditionat, sisteme de securitate etc.) au fost adaugate in asa fel incat sa fie simtite ca efecte, dar sa nu se vada. Imediat si tot pe dreapta intalnim Biserica Sf.Nicolae Tabacu. Prima biserica, din lemn, a fost ridicata aici in secolul al XVII-lea, fiind renovata in 1710 de Dima Tabacu si zidita in piatra la 1864 de catre Stefan Burghi, Zoe, Elena Balaceanu si altii. Pictura interioara a fost realizata de pictorii Anton si Petru Serafim in anul 1900. Dupa cutremurul din 1940, turla mare s-a prabusit si nu s-a mai reconstruit, ramanand o baza mare patrata, peste care s-a montat un acoperis de protectie, in patru pante. Vizavi de aceasta biserica, se afla un frumos parc cu castani, in care se afla Academia Romana. La 26 februarie 1896, Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice este autorizat sa cumpere pentru Academia Romana casele din Calea Victoriei nr. 137, proprietatea Minei Zaleski, si sa aloce suma de 220.000 lei pentru transformarile impuse de necesitatile specifice Academiei, cat si pentru ridicarea unei constructii destinata „a adaposti colectiile cele mai de seama ale Bibliotecii”. La 7 mai 1896 se semneaza decretul prin care Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice cedeaza Academiei Romane „casele Stefan Bellu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele C. St. Cesianu (din Calea Victoriei) cu terenul lor, casele M. St. Cesianu (din str. Sf. Voievozi), casele Zaleski (din Calea Victoriei si str. Sf. Voievozi) cu terenul lor”. Celor trei corpuri vechi de cladiri li s-a adaugat intre 1936 si 1937 o noua constructie inspre capatul curtii din str. Sfintii Voievozi, care adaposteste si astazi uriasa biblioteca a celui mai important for stiintific si cultural al tarii. Dintre cele trei cladiri, cea mai mica, aflata chiar la intrare, in dreapta, cu birouri administrative, a fost demolata la largirea Bulevardului Dacia, in 1985. Tot pe latura Bd-lui Dacia s-a construit, dupa 1990, o noua aripa a Bibliotecii Academiei, structurata pe 6 nivele, dipunand de utilitati moderne de conservare a fondului de carte.

Biserica Sfântul Nicolae Tabacul – prima biserica a fost facuta din lemn, in secolul al XVII-lea, fiind refacuta in 1710 de Dima Tabacu si de popa Cozma. Aceasta biserica de lemn mai exista in 1774 cand este amintita de banul Mihai Cantacuzino. De la numele acestor ctitori, mahalaua din capul Podului Mogosoaei s-a numit cand popa Cozma, cand Dima Tabacu. A fost refacuta din zid inainte de 1864 decembrie 20 – data pisaniei – de Stefan Burghi, Zoe, Elena Balaceanu si altii. Pictura interioara a fost realizata de pictorii Anton si Petru Serafim in anul 1900. Biserica de astazi are un plan treflat – 31 x 15 metri – cu absidele poligonale la exterior, cea a altarului mult alungita. Doua turle actogonale, imbracate in tabla, se ridica pe turnurile patrate de pe fatada de vest, cu casa scarii in stanga si alte incaperi pe dreapta, ce largesc dimensiunile fatadei. Intre turnuri fatada de vest se incheie cu un fronton cu cruce si trei ferestre cu chenar arcuit la partea superioara. Pridvorul de acces se dezvolta pe un nivel cu o arcada sprijinita pe doua antablamente sustinute de coloane dublate, inalte. Deasupra portalului de intrare este realizat un frumos mozaic. Ferestrele mari ale naosului, sunt arcuite la partea superioara, in naos, stranele poarta numele donatorilor, personalitati apartinand unor familii ilustre: Iorga, Slatineanu, Manu, Gradisteanu s. a. Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici scrie intr-un interviu – Pentru blesteme, cel mai căutat lăcaş sfânt era biserica Sfântul Nicolae Tabacul, de pe Calea Victoriei 180, care există şi acum. „A fost una, Sfântul Nicolai Tabacul, o biserică care nu a fost ctitorită de boieri, ci e o biserică de cartier, mai puţin aristocratică. Nu ştiu prin ce mecanism s-a specializat în blesteme. Bunica a dat şi ea bani pentru restaurare. Aveau un ritual să blesteme cu lumânări aprinse care se stingeau în păcură. Răzvan Theodorescu îmi povestea că au venit nişte târgovişteni pentru un litigiu, s-au dus la acea biserică şi l-au blestemat pe domnitor. I se spunea şi Gură de Târgovişte”, povesteşte scriitorul. „Prima biserică Sfântul Nicolae Tabacul a fost făcută din lemn, în secolul al XVII-lea, fiind refăcută în 1710 de Dima Tabacu şi de Popa Cozma. Această biserică din lemn mai exista în 1774, când este amintită de banul Mihai Cantacuzino. De la numele acestor ctitori, mahalaua din capul Podului Mogoşoaei s-a numit când Popa Cozma, când Dima Tabacu”

Pisania: „DINTRU INCEPUT, BISERICA ACEASTA S-A NUMIT DI LA MANALAUA POPII COZMII DIN CAPUL PODULUI MOGOSOAI. PE LA 1752, ERA DIN LEMN FIIND MILUITA CU CARTI BISERICESTI DE MARIA SA DOMNUL CONSTANTIN FIUL LUI NICOLAE VODA MAVROCORDAT. IN 1776, JUPAN DIMA TABACUL, JUPAN DRAGHICI-TABACUL SI CU DUMITRACHE-PREOTUL, SE INGRIJESC CA NISTE CTITORI DE CELE DE NEVOIE PENTRU SFANTUL LOCAS. LA 1864, PE URMA UNEI ALTE BISERICI DE ZID, PREOTUL STEFAN SI CREDINCIOSII ENORIEI SALE , O INALTA PE ACEASTA DE ASTAZI, PE CARE – STRICANDU-SE CU TOTUL PE DINAFARA – CINSTITA PRIMARIE A CAPITALEI GASI CU CALE A O REPARA IN VARA ANULUI 1940, DE CUMPLIT RAZBOI INTRE MARILE NOROADE SI JALE PENTRU TARA NOASTRA. SI S-A SFARSIT LA INCEPUTUL DOMNIEI M. S. REGELUI MIHAI I, PAROH FIIND PREOTUL C. BOBULESCU DIN VLADICENII JASULUI, EPITROPI DOMNII ADVOCATI: DIM. TH. PASCU, N. TURBURE SI ST. CONSTANTINESCU-PENSIONAR IAR ARHITECT ADRIAN GABRIELESCU. „

Palatul Facca – Romanit.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Cunoscut ca Muzeul Colecţiilor de Artă Aflat pe Calea Victoriei numărul 111, ” Palatul Facca – Romanit ” , cunoscut ca ” Muzeul Colecţiilor de Artă ” este o clădire cu un exterior romantic şi un interior transformat pentru a prezenta numeroasele, minunatele colecţii de artă donate de colecţionari români. S-a ridicat în perioada de început a arhitecturii moderne în Bucureşti, ca şi Palatul Suţu. Una dintre primele relatări despre exitenţa clădirii se află în scrisorile lui Francois Recordon, “Lettres sur la Valachie”, publicate la Paris în 1821. Palatul Romanit a fost ridicat după incendiul devastator din 1802, care transformase în cenuşă o bună parte din casele de lemn ale capitalei. În decembrie 1804, Constantin Ipsilanti convoca Divanul, pentru a se elabora un “Regulament” privind dezvoltarea oraşului. Sze vor ridica, de acum, clădiri din piatră şi cărămidă, acoperit euc tablă sau ţiglă.” Arhitectura Petersburgului a fost, fără îndoială, o generoasă sursă de inspiraţie. Palatul Romanit era exponenţial pentru arhitectura neoclasică bucureşteană, bazată pe purificarea şi simplificarea formelor, scontând pe sugestia de soliditate şi solemnitate. Construcţia a început în jurul lui 1812, întinzându-se pe durata a câţiva ani. Clădirea “fusese concepută şi ieşită din temelie” de un anume Facca, stins din viaţă înainte să o “isprăvească”. “Nu se ştie exact cine a fost acest prim proprietar. Dar în epocă întâlnim mai mulţi boieri cu acest nume. Moştenitorii săi au vândut casa boierului Romanit, <un grec îmbogăţit>, care a terminat construcţia, impunătoare prin arhitectură şi vestită prin somptuozitatea interioarelor. Al doilea proprietar, vistiernicul Grigore Romanit (Romanet), a cărui familie, venită în suita domnilor din Fanar, se statornicise în Ţara Românească, era la 1823 efor al Casei Podurilor. În această calitate, el s-a ocupat şi de refacerea Podului Mogoşoaiei. (…)” Cum a arătat Palatul Romanit la începuturile sale se poate afla din informaţiile cuprinse în scrisoarea lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, publicată sub titlul “Un bal la Curte”, datată Brighton, 9 mai 1889. Inaugurat în 1978 ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic. Din 1986 până în 2009 muzeul a fost deschis parţial pentru public, iar la începutul anului 2009 muzeul a fost închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare. Redeschiderea integrală pentru public a Muzeului Colecţiilor de Artă a avut loc în data de 4 iunie 2013. Fostul Palat Romanit poate acum valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduieşte ­cele 34 de colecţii.

Cladirea fostului CSP

SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Cladirea fostului CSP devenita din Noiembrie 2015 – sediul Ministerului Economiei,Comertului si Turismului – cladirea cu „ceas”…. Un alt imobil modernist inceput in perioada domniei Regelui Carol al II-lea – Palatul Monopolurilor de Stat. Situata intre intersectia Caii Victoriei cu bulevardul Dacia si Calea Grivitei, aceasta cladire, aflata momentan in paragina, are o istorie care merita scoasa „la lumina”. Primele lucrari de amenajare a zonei viitorului Palat au inceput in 1934, pe Calea Victoriei, artera cea mai „la moda” din Bucurestii acelor vremuri. A fost demolat un cvartal de case de vis-a-vis de Ministerul Finantelor (Palatul Romanit / Palatul Ghica, azi Muzeul Colectiilor de Arta – in renovare). In acea perioada, Statul Roman detinea monopolul la fabricarea si vinderea tigarilor si tigaretelor, sarii de masa si alcoolului. In 1936, planurile Casei Autonome a Monopolurilor (CAM) au fost elaborate. Noua cladire urma sa fie un varf de lance al avangardei moderniste. Birourile acestei institutii trebuiau sa se regaseasca intr-o cladire cu o fatada de 50 de metri lungime la Calea Victoriei. In primele etape ale intocmirii proiectului, s-a observat ca viitoarea fatada, asa cum fusese ceruta de clienti, depasea cei 50 m., asadar prin achizitionarea de terenuri vecine, s-a mai castigat spatiu, pana la 65 m. la Calea Victoriei. Fatada principala, vazuta din curtea Ministerului Finantelor (st.) si din Calea Victoriei (dr.). Imobilul a fost realizat cu schelet de beton armat. Peretii exteriori au fost placati cu travertin, stalpii dintre ferestre si o parte din fatada principala sunt din piatra de Dobrogea. Peretii interiori ai incaperilor principale, cei ai scarii de onoare si ai holurilor au fost placati cu travertin romanesc. Peroanele si treptele exterioare s-au executat din marmura de Carrara. Pardoseala coridoarelor s-a realizat cu placi de gresie si in general, s-au folosit materiale de cea mai buna calitate, dupa standardele epocii. Regele Carol al II-lea nu a mai apucat sa vada aceasta mareata constructie finalizata, intrucat acest lucru s-a petrecut in 1941 (la un an dupa plecarea lui definitiva din tara), cu finisajele continuandu-se pana in jurul anului 1946. CSP in anii ’50-’60. Casele din continuarea imobilului CAM, pana in bd. Dacia, inca existau. Casa dinspre strada Biserica Amzei disparuse deja. CSP s-a stabilit in Palatul CAM si a ramas acolo pana in 1989. La nivelul anului 1969, deja casele din stanga si dreapta CSP fusesera demolate, si, desi Piata Academiei Romane nu a mai fost realizata, s-a obtinut un scuar in fata unui mini-ansamblu de blocuri staliniste ce dadeau si spre strada Biserica Amzei (pe atunci, strada Gladiolelor). Scuarul este pe locul fostei case despre care am vorbit. Inspre bd. Dacia, a ramas un spatiu liber ocupat dupa anul 2000 de un hotel modern. Dupa 1990, aici si-a stabilit sediul Ministerul Industriilor, care a patronat degradarea inceata dar sigura a cladirii. Pana recent, in Palatul CAM si-a avut sediul Ministerul Economiei si Comertului. Dupa inceperea lucrarilor de consolidare si reabilitare (care merg foarte greu), aici a ramas doar Domeniul Economic al Ministerului Economiei si Finantelor. In zilele noastre, CAM este o cladire prafuita, considerata de mult necunoscatori socialista, care pare abandonata. Treptele de marmura de la intrare s-au spart, la fel si placile de marmura care faceau legatura cu trotuarul.

Asa mergand pe Calea Victoriei am incercat sa aduc istoria in atentia celor care cunosc aceste locuri , sau acelora care vor sa afle ceva despre istoria Bucurestiului…

FOTO : ALEXANDRU BODEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: