Lasă un comentariu

CANALUL DUNARE – BUCURESTI IN IULIE 2014

img_20140713_151044
Ideea Canalului Dunăre-Bucureşti a apărut prima dată la jumătatea secolul al XIX-lea.
Încă din 1864, un trimis al domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Paris transmitea la Bucureşti că un grup de capitalişti francezi propunea canalizarea Dâmboviţei „de la Bucureşti şi chiar mai sus spre Olteniţa”, precum şi „înfiinţarea unei campanii de navigaţie”.
Un proiect a apărut în 1880 când inginerul Nicolae Cucu a realizat o schiţă-proiect pentru o cale navigabilă Bucureşti-Olteniţa.
În 1929, Parlamentul a adoptat legea privind construirea unui canal care să transforme Capitala în port la Dunăre.
Potrivit acestui proiect, Bucureştiul trebuia să aibă în maximum cinci ani două porturi, situate în estul şi sudul oraşului, respectiv în localităţile Glina şi 1 Decembrie.
img_20140713_151146
img_20140713_151218
Recesiunea economică din anii ’30 face însă uitat proiectul. Inginerul Dorin Pavel a realizat, înainte de Al Doilea Război Mondial, proiectul unui canal Bucureşti-Olteniţa, care consta din portul aval de abator şi un canal săpat paralel cu Dâmboviţa până la Budeşti. De acolo canalul urma să fie tăiat prin câmpie spre portul Olteniţa.
În total în proiect erau şase ecluze de câte 6,5 m înălţime pentru vasele de 1.000-2.000 tone.
img_20140713_151346
img_20140713_160948
Proiectul prezentat regelui Carol al II-lea a fost apreciat ca bun, dar s-a amânat pentru ca fondurile să servească rectificării Căii Victoriei şi construcţiei Palatului Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă).
A urmat războiul şi proiectul nu s-a mai executat.
img_20140713_202231
Ideea a fost repusă în discuţie în anii ’80 , iar acesta a întocmit un proiect in 1984.
Realizarea canalului Bucureşti – Dunăre cu extensie spre Giurgiu – Ruse si ar putea fi un prim pas în dezvoltarea bazinului dunărean cu implicarea instituţiilor publice din România şi din Bulgaria, a spus, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu, la Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunărene de la Viena.
Canalul Dunăre – Marea Neagră era finalizat în proporţie de 60% în 1989, dar după 1990 lucrările au fost abandonate total, iar albia canalului a început să se degradeze. Bucureştiul a rămas, astfel, singura capitală a unui stat dunărean care nu are comunicaţii cu Dunărea.
Canalul Dunăre – Bucureşti a fost proiectat să asigure, împreună cu Canalul Dunăre – Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari o cale de comunicaţie fluvială între capitală, porturile maritime şi porturile fluviale.
Canalul este proiectat să aibă o lungime de 73 de kilometri şi o lăţime de 80 de metri, adâncimea minimă a apei de 4,5 de metri, diferenţa de nivel de 53 de metri (10 metri deasupra nivelului mării la Olteniţa şi 63 de metri la Bucureşti).
Planul include patru ecluze şi prevede existenţa a două căi navigabile pe râurile Argeş şi Dâmboviţa precum şi trei porturi: 1 Decembrie pe Argeş, Glina pe Dâmboviţa şi portul Olteniţa.
Pana la reluarea lucrarilor , santierele parasite de utilaje sunt folosite ca locuri de popas , pastrarea salbaticiei vegetale , liniste si refacere a energiei de lucru .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: